„O știre de senzație!” Prima reacție oficială a conducerii CFR-ului față de revenirea lui Dan Petrescu în „Gruia”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducerea CFR-ului neagă că Dan Petrescu (50 de ani) ar putea fi artizanul unei reveniri spectaculoase în Gruia. Prin vocea lui Daniel Stanciu, clujenii și-au manifestat încrederea pentru Toni Conceicao, actualul antrenor.

Faptul că Dan Petrescu a asistat, la Cluj, la meciul România U21 – Belgia U21 (3-3) a agitat apele în Gruia, zvonurile privind întoarcerea campionului de anul trecut prinzând viteză. Duminică, însă, Daniel Stanciu a încercat să fie destul de clar în ceea ce privește potențiala numire a fostului fundaș dreapta pe banca tehnică a echipei pe care a condus-o, sezonul trecut, spre al patrulea titlu din istorie: „Eu am anunțat de acum 3 săptămâni că Dan Petrescu va veni la meciul de tineret. S-a pus de o știre de senzație, după ce a fost văzut în Cluj. Dan e sub contract cu o echipă din China, chiar dacă a retrogradat.

Suntem foarte mulțumiți de munca pe care a făcut-o Conceicao de când a venit. Dacă lucrurile vor continua tot așa, într-o direcție pozitivă, îi vom prelungi contractul. Dan Petrescu să stea și el liniștit în Dubai, unde se află în vacanță”, a declarat Daniel Stanciu, duminică, la Digi Sport.

Cum Dan Petrescu nu și-a îndeplinit obiectivul și nu a salvat-o pe Guizhou de la retrogradarea în a doua ligă chineză, SuperDan a ajuns, imediat, pe lista potențialilor înlocuitori ai lui Toni Conceicao, antrenor al cărui scaun se clatină încă din momentul venirii în Gruia. S-a vorbit despre un salariu de 400.000 de euro anual pentru „Bursuc”, care ar fi dorința neapărată a patronului Neluțu Varga.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×